Sub semnatura lui Luca Niculescu, a aparut in revista 22 un articol despre Mali. Cred ca multa lumea a auzit ca francezii au „debarcat” acolo, dar putini stiu de ce s-a intamplat asta. Din articolul despre care vorbesc, cei interesati pot afla toate dedesubturile afacerii. Uite:
Mali, un război european
Nicio ţară europeană nu doreşte ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acţiuni criminale şi pe continentul nostru.
Zilele trecute, la o cină, o prietenă nu ezita să îşi dezvăluie ignoranţa: „Sincer, nu înţeleg de ce vorbim atât despre Mali. Până acum câteva zile, nici nu auzisem de ei, acum afli că de-acolo ar putea veni valuri de terorişti în Europa, că trebuie să trimitem trupe, că altfel se transformă într-un nou Afganistan. Noi de ce nu ştim nimic?“.
Soldat francez in Mali – fotografie care a starnit multa valva |
La fel ca ea, marea majoritate a românilor nu ştie mare lucru despre acest stat din vestul Africii, o ţară de cinci ori mai mare decât România. şi de ce ar şti? E vorba despre un stat african sărac, iar presa de la Bucureşti e atât de concentrată pe problemele interne, încât actualitatea internaţională este trecută deseori la finalul jurnalului şi doar dacă sunt imagini „spectaculoase“.
Un război francez în Africa? De asta am mai auzit. Armata franceză a mai intervenit în câteva ţări de pe continent (în Ciad, în Coasta de Fildeş) la apelul guvernelor locale sau pentru a calma câte o situaţie postelectorală. De data aceasta, e însă ceva mai mult. Numărul soldaţilor deplasaţi (2.500) şi miza conflictului depăşesc cadrul unei intervenţii stricte şi punctuale.
Tensiuni vechi
Tensiunile din Mali sunt vechi. De zeci de ani există dispute între nordul şi sudul ţării. În nordul puţin populat locuiesc în general celebrii tuaregi, care vor independenţa acelei regiuni. Ei îi acuză pe cei din sud (90% din populaţia de 13 milioane de locuitori, concentrată în jurul capitalei, Bamako) că neglijează nordul. Agitaţia a crescut şi mai mult după căderea regimului lui Gaddafi, în ţara vecină, Libia. Mulţi tuaregi care fuseseră alături de Gaddafi s-au întors în Mali. Bine înarmaţi (cu arme şi muniţii luate din depozitele libiene), ei au început anul trecut o ofensivă împotriva armatei maliene, reuşind să cucerească mai multe oraşe din nord. În plus, tuaregii nu sunt singuri. Alături de ei se află grupări islamiste radicale, care profită de haosul din regiune pentru a lupta şi a se infiltra în rândul populaţiei. Cele mai importante sunt AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Ansar Eddine (Apărătorul Islamului), o organizaţie tuaregă, şi Mişcarea pentru Unicitate şi Jihad din Africa de Vest. Aceste organizaţii nu au întotdeauna un scop comun şi nici nu sunt toate la fel de radicale. Unele sunt compuse doar din bandiţi al căror scop e să câştige bani din răpiri, contrabandă cu droguri, trafic de arme, altele au o componentă religioasă şi jihadistă puternică, altele provin din grupările independentiste tuarege tradiţionale. Numărul luptătorilor se situează undeva între 5.000 şi 6.000, sunt înarmaţi cu arme uşoare, unii sunt bine antrenaţi, alţii sunt doar aventurieri. Banii pentru arme şi combatanţi vin din operaţiuni criminale, dar şi din finanţări de peste graniţe. Potrivit săptămânalului francez Le Canard Enchainé(publicaţie satirică, bine informată în dosare delicate), integriştii care luptau pentru independenţa Maliului de nord ar fi primit un ajutor în dolari din partea Qatarului.
În ultimele luni, situaţia se deteriorase şi mai mult în Mali. O lovitură de stat militară a dus la căderea fostului preşedinte Touré, în primăvara lui 2012. Deşi la putere a venit un nou preşedinte, rebelii din nord şi-au continuat ofensiva. Islamiştii au început să distrugă celebrele mausolee din Tombuctu, aflate în patrimoniul UNESCO. Preşedintele francez, François Hollande, a spus în mai multe rânduri că este „insuportabil, inadmisibil, inacceptabil“ ce se întâmplă în nordul ţării, avertizând asupra pericolului terorist. Franţa a intervenit deci militar la începutul lui ianuarie, răspunzând unei solicitări a preşedintelui malian.
Francezii luptă, europenii ezită
De ce intervine însă Franţa şi de ce acum? În primul rând, pentru că este o fostă putere colonială în Mali (aproape 80 de ani, din 1883 până în 1960). Relaţiile dintre fostele puteri şi fostele colonii sunt întotdeauna complicate, dar se mai întâmplă ca fostele puteri să intervină la cererea guvernelor legitime. În al doilea rând, în Mali trăiesc câteva mii de cetăţeni francezi, care trebuie protejaţi. Franţa se temea că, dacă nu intervine repede, tot Maliul ar fi căzut în mâinile islamiştilor. Pe 10 ianuarie, rebelii din nord au trecut de graniţa imaginară care desparte cele două regiuni, cucerind oraşul Koma. Următorul pas ar fi fost capitala Bamako. S-ar fi instalat haosul, riscul destabilizării întregii regiuni fiind şi mai mare. Ca urmare, pe 11 ianuarie, Franţa a intervenit, acţionând în cadrul unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU. Franţa nu are interese economice majore în Mali (e pe locul 111 în topul investitorilor), dar are interese economice mari într-o ţară vecină, Niger, de unde se extrage o bună parte din uraniul cu care funcţionează centralele nucleare franceze, centrale care asigură mai mult de jumătate din energia consumată în Franţa.
Interesele Europei
Nu numai Franţa are interese în regiune, ci întreaga Europă. Nicio ţară europeană nu doreşte ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acţiuni criminale şi pe continentul nostru. Recentul episod din Algeria, cu zecile de oameni morţi în urma unei luări de ostatici, arată care este riscul. E foarte posibil ca teroriştii care au luat ostaticii de la In Aménas să se fi antrenat în Mali în ultimele luni. Europa se mobilizează. Dar o face destul de încet şi neconvingător. Statele europene ajută Franţa cu avioane de transport, cu acţiuni umanitare pentru zecile de mii de refugiaţi şi cu o misiune de formare şi antrenament al armatei maliene. După cum scria ziarul german Süddeutsche Zeitung, ideea acestei misiuni e „aproape ridicolă. E greu de crezut că soldaţii malieni vor avea timp acum de multe antrenamente, când au de dus un război în centrul şi nordul ţării“. În plus, aceste stagii de formare pentru militari sunt întotdeauna cu dublu tăiş. Ani buni, profesionişti americani au antrenat armata maliană. Soldaţii formaţi de americani sunt cei care l-au răsturnat de la putere pe fostul preşedinte Traoré, în urmă cu aproximativ un an.
Care sunt scenariile, acum, că războiul a început? Există voci care spun că Maliul riscă să fie pentru Franţa ceea ce Afganistanul a fost pentru americani: o operaţiune de lungă durată, cu un succes incert. Mali nu e totuşi Afganistanul. Nu există atâţia munţi şi grote în Mali în care să te poţi ascunde. O bună parte a jihadiştilor sunt de „import“, nu cunosc atât de bine terenul din Mali, nu sunt la ei acasă. Cu ajutorul tuaregilor ar putea duce însă un război de hărţuială împotriva armatei franceze, făcând victime ici şi colo, victime care ar zdruncina moralul opiniei publice franceze, ce va începe să se întrebe şi ea „ce caută Franţa în Mali?“. Până acum, peste 60% dintre francezi susţin operaţiunea.
Franţa se bizuie şi pe sprijinul care va veni de la ţările din Africa de Vest, care vor trimite trupe combatante, aproximativ 2.000 de soldaţi. Unii dintre ei sunt bine instruiţi, cum ar fi nigerienii, care luptă de peste zece ani împotriva islamiştilor din Boko Haram. Toate aceste state, începând cu Burkina Fasso şi terminând cu Senegalul, au tot interesul ca Mali să rămână o ţară stabilă, temându-se în primul rând de valurile de refugiaţi care vor veni în cazul în care islamiştii ajung la putere.
Cât timp va dura intervenţia franceză în Mali? „Cât timp va fi necesar pentru a învinge terorismul!“, a răspuns François Hollande. Preşedintele francez pare că îşi pregăteşte concetăţenii pentru o intervenţie care poate fi de durată. Chiar dacă nu va câştiga războiul din Mali, în sensul că teroriştii nu vor depune armele şi nu vor semna capitularea, aşa cum se întâmplă în războaiele clasice, Franţa va câştiga măcar timp. Grupările teroriste vor fi slăbite de această luptă şi vor căuta probabil un alt refugiu. Rămâne de văzut unde. Şi cine se va angaja în următorul război