Dedesubturile unei "debarcari"

Sub semnatura lui Luca Niculescu, a aparut in revista 22 un articol despre Mali. Cred ca multa lumea a auzit ca francezii au „debarcat” acolo, dar putini stiu de ce s-a intamplat asta. Din articolul despre care vorbesc, cei interesati pot afla toate dedesubturile afacerii. Uite:


Mali, un război european
Nicio ţară europeană nu doreşte ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acţiuni criminale şi pe continentul nostru.
Zilele trecute, la o cină, o prietenă nu ezi­ta să îşi dezvăluie ignoranţa: Sincer, nu înţeleg de ce vorbim atât despre Mali. Pâ­nă acum câteva zile, nici nu auzisem de ei, acum afli că de-acolo ar putea veni valuri de terorişti în Eu­ro­pa, că trebuie să tri­mi­tem trupe, că altfel se trans­for­mă în­tr-un nou Afga­nis­tan. Noi de ce nu ştim ni­mic?“
Soldat francez in Mali – fotografie care a starnit multa valva

La fel ca ea, marea majoritate a românilor nu ştie mare lucru despre acest stat din vestul Africii, o ţa­ră de cinci ori mai mare de­cât Ro­mâ­nia. şi de ce ar şti? E vorba despre un stat african sărac, iar presa de la Bucureşti e atât de concentrată pe problemele interne, încât actualitatea internaţională este tre­cută deseori la finalul jurnalului şi doar dacă sunt imagini „spectaculoase“.

Un răz­boi francez în Africa? De asta am mai au­zit. Armata franceză a mai intervenit în câ­teva ţări de pe continent (în Ciad, în Coas­ta de Fildeş) la apelul guvernelor lo­cale sau pentru a calma câte o situaţie post­electorală. De data aceasta, e însă ceva mai mult. Numărul soldaţilor deplasaţi (2.500) şi miza conflictului depăşesc cadrul unei in­tervenţii stricte şi punctuale.
Tensiuni vechi
Tensiunile din Mali sunt vechi. De zeci de ani există dispute între nordul şi sudul ţă­rii. În nordul puţin populat locuiesc în ge­neral celebrii tuaregi, care vor inde­pen­den­ţa acelei regiuni. Ei îi acuză pe cei din sud (90% din populaţia de 13 milioane de locuitori, concentrată în jurul capitalei, Ba­mako) că neglijează nordul. Agitaţia a cres­cut şi mai mult după căderea re­gi­mului lui Gaddafi, în ţara vecină, Libia. Mulţi tuaregi care fuseseră alături de Gad­dafi s-au întors în Mali. Bine înarmaţi (cu arme şi muniţii luate din depozitele libi­ene), ei au început anul trecut o ofensivă îm­potriva armatei maliene, reuşind să cu­cerească mai multe oraşe din nord. În plus, tuaregii nu sunt singuri. Alături de ei se află grupări islamiste radicale, care pro­fită de haosul din regiune pentru a lup­ta şi a se infiltra în rândul populaţiei. Cele mai importante sunt AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Ansar Eddine (Apă­ră­torul Islamului), o organizaţie tuaregă, şi Mişcarea pentru Unicitate şi Jihad din Afri­ca de Vest. Aceste organizaţii nu au întot­deauna un scop comun şi nici nu sunt toa­te la fel de radicale. Unele sunt compuse doar din bandiţi al căror scop e să câştige bani din răpiri, contrabandă cu droguri, trafic de arme, altele au o componentă re­ligioasă şi jihadistă puternică, altele pro­vin din grupările independentiste tuarege tradiţionale. Numărul luptătorilor se si­tuează undeva între 5.000 şi 6.000, sunt înarmaţi cu arme uşoare, unii sunt bine antrenaţi, alţii sunt doar aventurieri. Banii pentru arme şi combatanţi vin din ope­raţiuni criminale, dar şi din finanţări de peste graniţe. Potrivit săptămânalului fran­cez Le Canard Enchainé(publicaţie sa­ti­rică, bine in­for­mată în dosare delicate), in­tegriştii care lup­tau pentru independenţa Maliului de nord ar fi primit un ajutor în dolari din partea Qatarului.
În ultimele luni, situaţia se deteriorase şi mai mult în Mali. O lovitură de stat mi­litară a dus la căderea fostului preşedinte Touré, în primăvara lui 2012. Deşi la pu­tere a venit un nou pre­şe­dinte, rebelii din nord şi-au continuat ofen­siva. Isla­miş­tii au început să dis­trugă celebrele mau­solee din Tom­buctu, aflate în pa­tri­moniul UNESCO. Pre­şe­dintele fran­cez, Fran­çois Hollande, a spus în mai multe rânduri că este „insuportabil, inad­misibil, inacceptabil“ ce se în­tâm­plă în nordul ţării, aver­ti­zând asupra pericolului te­rorist. Franţa a intervenit deci militar la în­ceputul lui ianuarie, răspunzând unei so­licitări a preşedintelui malian.

Francezii luptă, europenii ezită

De ce intervine însă Franţa şi de ce acum? În primul rând, pentru că este o fostă putere colonială în Mali (aproape 80 de ani, din 1883 până în 1960). Relaţiile din­tre fostele puteri şi fostele colonii sunt în­totdeauna complicate, dar se mai întâmplă ca fostele puteri să intervină la cererea gu­vernelor legitime. În al doilea rând, în Ma­li trăiesc câteva mii de cetăţeni francezi, care trebuie protejaţi. Franţa se temea că, dacă nu intervine repede, tot Maliul ar fi că­zut în mâinile islamiştilor. Pe 10 ia­nu­arie, rebelii din nord au trecut de graniţa imaginară care desparte cele două regiuni, cucerind oraşul Koma. Următorul pas ar fi fost capitala Bamako. S-ar fi instalat ha­osul, riscul destabilizării întregii regiuni fi­ind şi mai mare. Ca urmare, pe 11 ia­nu­arie, Franţa a intervenit, acţionând în ca­drul unui mandat al Consiliului de Se­cu­ritate al ONU. Franţa nu are interese eco­nomice majore în Mali (e pe locul 111 în to­pul investitorilor), dar are interese eco­nomice mari într-o ţară vecină, Niger, de unde se extrage o bună parte din uraniul cu care funcţionează centralele nucleare franceze, centrale care asigură mai mult de jumătate din energia consumată în Fran­ţa.
Interesele Europei
Nu numai Franţa are interese în regiune, ci întreaga Europă. Nicio ţară europeană nu doreşte ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acţiuni criminale şi pe con­tinentul nostru. Recentul episod din Algeria, cu zecile de oameni morţi în ur­ma unei luări de ostatici, arată care este riscul. E foarte posibil ca teroriştii care au luat ostaticii de la In Aménas să se fi an­trenat în Mali în ultimele luni. Europa se mobilizează. Dar o face destul de încet şi neconvingător. Statele europene ajută Fran­ţa cu avioane de transport, cu acţiuni umanitare pentru zecile de mii de re­fu­giaţi şi cu o misiune de formare şi an­trenament al armatei maliene. După cum scria ziarul german Süddeutsche Zeitung, ideea acestei misiuni e „aproape ridicolă. E greu de crezut că soldaţii malieni vor avea timp acum de multe antrenamente, când au de dus un război în centrul şi nordul ţării“. În plus, aceste stagii de for­mare pentru militari sunt întotdeauna cu du­blu tăiş. Ani buni, profesionişti ame­ri­cani au antrenat armata maliană. Sol­daţii formaţi de americani sunt cei care l-au răsturnat de la putere pe fostul pre­şe­dinte Traoré, în urmă cu aproximativ un an.
Care sunt scenariile, acum, că războiul a început? Există voci care spun că Maliul riscă să fie pentru Franţa ceea ce Afg­a­nistanul a fost pentru americani: o ope­raţiune de lungă durată, cu un succes in­cert. Mali nu e totuşi Afganistanul. Nu exis­tă atâţia munţi şi grote în Mali în care să te poţi ascunde. O bună parte a jiha­diştilor sunt de „import“, nu cunosc atât de bine terenul din Mali, nu sunt la ei aca­să. Cu ajutorul tuaregilor ar putea duce însă un război de hărţuială împotriva ar­matei franceze, făcând victime ici şi colo, victime care ar zdruncina moralul opiniei pu­blice franceze, ce va începe să se în­trebe şi ea „ce caută Franţa în Mali?“. Pâ­nă acum, peste 60% dintre francezi susţin operaţiunea.
Franţa se bizuie şi pe sprijinul care va veni de la ţările din Africa de Vest, care vor trimite trupe combatante, aproximativ 2.000 de soldaţi. Unii dintre ei sunt bine instruiţi, cum ar fi nigerienii, care luptă de peste zece ani împotriva islamiştilor din Boko Haram. Toate aceste state, în­cepând cu Burkina Fasso şi terminând cu Senegalul, au tot interesul ca Mali să ră­mână o ţară stabilă, temându-se în primul rând de valurile de refugiaţi care vor veni în cazul în care islamiştii ajung la putere.
Cât timp va dura intervenţia franceză în Mali? „Cât timp va fi necesar pentru a învinge terorismul!“, a răspuns François Hollande. Preşedintele francez pare că îşi pregăteşte concetăţenii pentru o in­ter­venţie care poate fi de durată. Chiar dacă nu va câştiga războiul din Mali, în sensul că teroriştii nu vor depune armele şi nu vor semna capitularea, aşa cum se în­tâm­plă în războaiele clasice, Franţa va câştiga măcar timp. Grupările teroriste vor fi slă­bite de această luptă şi vor căuta probabil un alt refugiu. Rămâne de văzut unde. Şi cine se va angaja în următorul război

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: