Dali, oui a la Roumanie

Azi e 23 ianuarie. In aceasta zi a anului Revolutiei romane s-a sfarsit din viata Salvador Dali – pictor spaniol de geniu, mascarici dezgustator, farseur, agitator, excentric, trisor, megaloman. Iata-l intr-o poza pariziana, plimbandu-se cu furnicarul lui (anteater) in lesa:

In 1972, Dali a comis un text suprarealist intitulat Oui! A la Roumanie. Il reproduc fara comentarii:

Glorioasele testicule ale împăratului nostru Traian sunt poate, şi fără niciun fel de poate, cele mai glorioase din arta istoriei.

În primul rând. Animat de puterea lor, Traian pleacă din Italica, la zece kilometri de Sevilla şi, trecând prin Gara Perpignan, străpunge cilindric Dacia, creând astfel România. Vârtej cilindric al Trofeului de la Adamclisi înrudit cu propria-i Columnă Traiană ridicată la Roma. Columnă ce reprezintă prima bandă desenată în basorelief, care, în loc să falsifice realitatea cu visele şi obiceiurile proprii relelor obiceiuri orientale, umple ca un caltaboş, cu carnea crudă a realităţii istorice, intestinul fin al visului imperial, afirmând în mod definitiv suveranitatea topologică şi holografică a civilizaţiei noastre asupra civilizaţiei barbare.

În al doilea rând. Deoarece Pujos ne învaţă că noi, bărbaţii, purtăm o încărcătură genetică plină de îngeri, fiinţe ce nu există potenţial decât sub formă de energie spirituală pură.

Deci, capsulele imperiale, receptacule de viaţă pe care le purta Traian, acumulau într-o sămânţă unică germenii victoriei sale finale: trofeul angelic ridicat la Adamclisi, care sperăm cu toţii să fie recunoscut ca autentic.

Să recapitulăm şi să înscriem în mâna deschisă a artei istoriei această linie a gloriei sevillane, care în mod ierarhic are două puncte suverane.

În primul rând. Gara Perpignan, care în momentul formării Golfului Biscaia a protejat Europa, obligând deriva continentelor să pivoteze spre Polul Nord în jurul peninsulei iberice şi granitice.

În al doilea rând. Şi imediat după aceasta, Adamclisi, unde fu ridicat trofeul victorios al şcolii sevillane.

Ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă că Velasquez, cel mai mare suveran al viziunii imperiale, care a domnit cu privirea-i flegmatică asupra a tot ce Traian cucerise cu armatele sale, n-ar fi putut exista niciodată. Deoarece chiar dacă Traian s-ar fi născut în Australia, să spunem, propriile-i testicule nu i-ar fi servit la mare lucru, aproape la nimic, sau cel mult ca să-şi poată exercita suveranitatea limitată, arbitrând timp de câteva clipe un episodic meci de box între paraşutiştii marsupiali şi inconştienţi care sunt cangurii.

Îndepărtaţi-mă de livida Australie şi lăsaţi-mă să mă întorc la malurile roşii ale primăverii mlaştinilor de la Guadalquivir, şi lăsaţi-mă să dau frâu liber celei mai legitime dintre reveriile mele, aceea în care mi-l imaginez pe împăratul nostru Traian călare, ucigând mistreţul cu lancea, aşa cum sevillanii o fac până în ziua de azi, şi după cum o arată un basorelief pe care-l am în faţa ochilor.

Acest mistreţ mi-e necesar, absolut necesar, căci aceasta – şi nu un cangur – e nobilul animal care l-a ucis pe Adonis, rănindu-l la gleznă, şi sângele său, macul pe care-l voi numi floare prin excelenţă adonisiană – a sângelui regal spaniol – tiveşte cu stacojiul velasquezian fluviile gri-argintii ale imperiului de sânge: eu, Velasquez, Picasso şi Traian.

Şi toată această perpetuare genetică numai pentru a dovedi că pe aceste drumuri imperiale presărate de macii lui Adonis se deschide calea regală ce mă conduce prin România spre Gala, căci voi descinde din Trofeul de la Adamclisi, prin Delta Dunării, la debarcaderele de sânge ale Mării Negre, în răcoarea căreia Gala mă aşteaptă.

Şi fiindcă structura comunistă poate convieţui cu structura regală a sângelui, cu o plăcere crudă, unei Gala regină barbară vrui să-i devin sclav.
Şi pentru că sângele Patriei este etern şi nemuritor, pentru că în aceeaşi arteră regală curge marşul triumfal al lui Traian, şi pentru a fi, ca el, din nou şi întotdeauna primul din specia umană, mă proclam Salvador Dali, monarhist, catolic, apostolic, roman şi român.”

3 comentarii

  1. Te-ai grabit putin, nu e ornitorinc ci furnicar.🙂 Dar e la fel de ciudat. In fine, daca e si SD in discutie totul devine… normal.

  2. Drept sa-ti spun, nu am stiut ca e vreo diferenta intre ornitorinc si furnicar🙂

  3. Gata, am modificat. Multumesc pentru observatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: