Legendele Olimpului (60)

Poseidon si Amfitrita        
        Palatul lui Poseidon, zeul care purta în mâna lui tridentul, se ridica‑n Egeea. Însă de‑acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur, tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine.
Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul, îl îndrăgea nespus. Dar şi mai mult iubea delfinul, delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Aproape nu‑i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba, cumva, despre delfin. De‑altminteri în legende se spune că Poseidon şi‑a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini.

          Odată, pe când zeul se preumbla pe mare, văzuse într‑o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară, numită Amfitrita. Nimfele nereide, în număr de cincizeci, erau nişte copile de‑o bunătate rară. Mama lor era Doris, o nimfă oceanidă, şi tatăl lor, Nereu, alt zeu bătrân al mării, care‑şi avea palatul în apele Egeei.
Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline, nimfele nereide plângeau înduioşate şi, lunecând prin valuri, se avântau cu toate să scape corăbierii. Ele‑i purtau pe braţe şi‑i aruncau pe ţărm…
Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind, ştiau că‑şi datoresc această fericire nimfelor nereide. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării.
         Acum însă Poseidon zărise pe‑Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Copilele dansau într‑o insulă Naxos, şi zeul se oprise, vrăjit de melodia ce o cântau în cor.
„Ce cântec!… Ce visare!… şi‑a spus în sine zeul. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita… Ia stai s‑o mai privesc…”
Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri, tăioşi cum e oţelul.
Pesemne, însă, barba‑i zburlită şi‑nţesată de alge şi de scoici şi fruntea‑ntunecată şi pletele‑i albastre s‑or fi zărit cumva. Căci nimfele, deodată, au contenit din dans şi au sărit în mare.
…Şi zeul a zâmbit:
Cred că a venit vremea să‑mi aduc o regină, la mine, în palatul de aur din Egeea!… Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu… De mă însor cu dânsa, îmi întăresc domnia… şi asta va fi bine!”
Şi, cum s‑a‑ntors Poseidon la dânsul la palat, a trimis peţitori, dar fata nici n‑a vroit s‑audă:
— Cum? Eu să fiu soţie acestui zeu, ce este atât de mânios, c‑o fire‑atât de aspră şi‑un glas răsunător?… Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd, căci îi cunosc puterea. Şi caii lui la fel, când tropotesc prin valuri şi‑aleargă şi nechează… Nu… Nici prin gând nu‑mi trece… Nu… Nici nu vreau să‑l văd…
Şi ca să scape, fata a fugit într‑o peşteră albă, de marmură, vrâstată cu vine de argint. Aici veneau noroade de vietăţi marine, ce‑i aduceau, ca danii, scoici, alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Iar ea, blândă din fire, le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări.
Dar zeul din Egeea, Poseidon, o căuta şi, ca să‑i dea de urmă, puse doi delfini, ce înotau prin ape şi‑i întrebau pe toţi:
— N‑aţi văzut‑o pe nimfă? Nu ştiţi pe unde e? Pe unde se ascunde copila lui Nereu? Răspundeţi, căci stăpânul e supărat cumplit… Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de‑atunci? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu… Şi‑o zguduie, izbind‑o neîncetat de stânci, şi sfarmă, între valuri, puzderii de corăbii. Răspundeţi… Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu‑asupra voastră…
Repovestire de Alexandru Mitru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: