Corbul lui Poe

La 19 ianuarie 1809 se nastea Edgar Allan Poe. Cine nu stie cu ce s-a ocupat acest domn, gaseste pe blogul meu cateva povesti scrise de el, una mai terifianta decat alta. Azi, de ziua poetului, o sa urc celebrul poem „The Raven”, cu leitmotivul lui sinistru „nevermore”. Traducerea este a lui Iuliu Cezar Savescu. O sa urc separat si textul original, in engleza si ilustratiile lui Gustav Doré (unul dintre cei mari – a ilustrat Biblia, Divina Comedie, Don Quijote etc)

Corbul
    Sunase miezul nopţii, pierdut în cugetare,
    Mai răsfoiam volume, uitate şi bizare,
    Când cineva la u
şăbătu uşor, uşor.
    Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
    Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
    Iar eu cătam, zadarnic, în cărţi vreun ajutor.
    La chinurile mele, la vechiul meu amor
    La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,
    La palida Lenora, a cărei strălucire
    În lume n-are seamăn, şi căreia, în cer,
    Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,
    Căci totul, chiar mişcarea perdelei de mătase,
    O straşnică teroare în nervii mei băgase,
    
Și ca să-mi ţin curajul, în mine singur zic:
    “O fi vr’o cunoştinţă şi altceva nimic!”
    
Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,
    “Aproape adormisem când aţi bătut, şi-n stare
    N-am fost s-aud şi ápoi băteaţi încet de tot!”
    Deschid, mă uit, dar nimeni, şi să pătrund nu pot
    A nopţii întunecime. Ce vis ciudat mă-nşeală?
    Strigai încet: Lenora!” Ecoul, cu sfială
    Repetă scumpul nume, şi altceva nimic!
    Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme
    Acelaşi sunet vine, din nou să mă recheme.
    Bătaia era clară. De astă dată-mi zic:
    “S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează
    “Să luminăm misterul ce-atât mă torturează,
    “
Și să vedem, nu-i vântul?…” Deschid, un corb măreţ,
    Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,
    
Și fără plecăciune, ca un baron se lasă
    Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneţ.

    În faţa unui oaspe cu mutră de cucernic,
    Și negru ca ebenul, cercasem în zadar
    Să-mi stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,
    Strigai: “Pe ţărmii nopţii ce nume princiar
    Ai tu?” El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!”

    Răspunsul, pentru mine, era fără-nţeles,
    Și cine-avu prilejul a întâlni vreodată
    O pasăre lugubră, şi noaptea mai ales
    Când este în putere, să şadă cocoţată
    Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!”

    Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis
    Și parcă-ntregu-i suflet în ele şi-a închis!
    Atunci şoptii: “Mulţi alţii s-au dus de lângă mine,
    “Din cei iubiţi; ca mâine şi dânsul va zbura.
    “
Și dânsul se va prinde în tristele ruine,
    “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!”
    Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!”

    Desigur, aste vorbe le-a învăţat vreodată
    De la un om de soartă şi ceruri prigonit,
    Un om fără iluzii şi-atâta de zdrobit
    Încât, văzându-şi viaţa de soartă blestemată,
    Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!”
    Trăsei, în a lui faţă, un scaun şi-ncercai
    Să aflu ce-nţelege o pasăre ciudată
    Și slabă, şi stingheră, şi tristă, fără grai,
    Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!”

    Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau
    Și cu săgeţi nestinse în suflet mă izbeau.
    
Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemişcare
    Pe scaunul de plisă, albastru-violet,
    Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,
    Lumina sepulcrală din lampa suspendată,
    Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!”

    Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh
    Pluteşte ca parfumul al îngerilor duh;
    “Oh! Crud şi mizerabil! – strigai atuncea – Domnul
    Din toată omenirea pe mine m-a ales?
    Oh! Bea, fără nesaţiu, divinul Nephemés
    Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!”
    Iar corbul, grav şi rece, răspunse: “Niciodată!”

    “Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,
    “Tu pasăre sau demon, în numele iubirii,
    “Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată,
    “Răspunde-mi: se mai află balsamuri la Gadei?”
    Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!”

    “Tu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,
    “Pe zeii-n care credem şi eu şi tu cu mine,
    “Oh, spune, al meu suflet aşteaptă de la tine.
    “Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată,
    “Lenora?” Însă corbul răspunse: “Niciodată!”
    “Te du, răcnii atuncea, şi lasă-mă, te du
    “Acolo unde Pluton, azilul îţi dădu.
    “Un fulg să nu rămână din carnea-ţi blestemată,
    “Să-mi mai aducă-aminte minciuna ce mi-ai spus.
    “Mă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.”
    Dar corbul şi acuma răspunde: “Niciodată!”

    Și corbul, mut şi rece, cu aripile grele,
    Pe bustul divei Pallas, deasupra u
șii mele,
    Încremenit rămase, iar ochii lui de foc
    Lucesc ca ai Satanei şi al luminii joc,
    Pe scânduri îi răsfrânge lumina blestemată,
    Ce nu se va mai şterge acum şi “Niciodată!”

   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: