Mici intamplari cu animale (128)

În aceste locuri golite, pesemne căldicele în bătaia soarelui, îşi făceau iepurii bucuros covrurile. Era zăpadă de un lat de mînă. Am luat marginea de jos a viilor şi aveam nădejde să văd de aici iepure chiar în culcuş. Am să-l apropii, şi cînd sare îl plesnesc”; era planul care reuşise altădată. Deci un fel de vînătoare la ochi, la care nu poate sălipsească un binoclu bun. Înaintez pe liziera viilor, mă opresc din loc în loc şi, cu ochii liberi sau cu binoclul, caut după iepuri la soare. După ce ai obişnuinţa, nu-i greu să-i descoperi în asemenea locuri. Stau în covru totdeauna cu capul spre vale şi cu spatele îndesat în deal, ca în lojă.

La a treia sau a patra postatăcercetez iarăşi cu de-amă­nuntul şi mi se opresc ochii asupra unui punct ciudat, care se abate mult de la împrejurime, tocmai la tulpina unui cireş bătrîn, rămas netăiat. Aş zice că-i iepure, dar e prea roşcat, e prea mare şi nici n-are forma iepurelui în covru. Să fie vreo buruiană stufoasă, uscată? Trec înainte pînă ce apuc după un răzor acoperit cu spinărie, şi urc pe după el cu mare băgare de seamă. Dar oricîtă băgare de seamă aş pune, zăpada tot scîrţîie sub tălpi. Din vreme în vreme măopresc la cîte o fereastră dintre tufele de spini şi constat că acel ceva e tot la locul lui, nemişcat. Cînd am ajuns la vreo optzeci de paşi, bi­noclul îmi descoperă o vulpe făcută colac, dormind la soare. Cum aş putea eu apropia vulpea asta pînă la treizeci-patru-zeci de paşi, ca să-i pot lua blăniţa? Doarme ea, nu-i vorbă, însă somnul nu-i adoarme şi nasul şi urechile. Gata să-i trimit un foc chiar şi de la o depărtare neraţională pentru arma cu alice, am început să mă apropii mai cu grijă decît la un dibuit de capre negre. Acum am ajuns la cincizeci de paşi, acum la patruzeci… Aş putea trage, dar cu oarecare risc, iar vulpea doarme dusă; mai pot să reduc distanţa. Iată-mă la treizeci de paşi. De acum nu mai scapă! Chiar şi dacă m-ar simţi şi s-ar ridica, pînă să ajungă la acoperămînt o ating. Deci, să văd în­tr-adevăr pînă unde mă pot apropia de această somnoroasă. Sînt la douăzeci de paşi. Acum văd bine cum stă. S-a făcut roată, şi-a vîrît nasul la căldură, sub burtă, şi şi-a adus coada stufoasă pe lîngă cap.
Sînt la aproape zece paşi de ea. Vulpea ăsta-i surda şi nu alta! Să o pun la încercarea supremă. Ridic arma la ochi ochesc precis şi apoi fac din buze ca şoarecii… La acest glas, mai ademenitor decît toate de pe lume, vulpea şi-a înălţat îndată capul…
Pe urmă, cu blana vulpoiului cel cu somnul greu atîrnat de raniţă, mi-am împuşcat şi iepurele.
Ionel Pop – Instantanee din viata animalelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: