Faceti-va bine (207)

Nucul
Denumire ştiinţifică: Juglans regia.
Prezentare. Nucul este un arbore impunător, înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Aparţine familiei juglandaceelor. Scoarţa nucului este netedă, cu o plăcută culoare cenuşiu-argintie. Frunzele sunt penat-compuse, iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţişori). Nucul înfloreşte în luna mai. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Nucul este un arbore cultivat, dar poate fi întâlnit şi în amestec, în pădurile de foioase. Frunzele nucului, învelişul verde al nucilor şi amenţii (mâţişorii) au valoare medicinală şi, prin urmare, se recoltează. Naturiştii consideră că şi nuca are valoare medicinală. Totuşi, cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie, decoct, poţiune, vin tonic, cataplasme. Se utilizează, în terapii medicinale, şi frunzele fragede sau cojile de nucă proaspete. Substanţe active importante conţinute de frunze, coji şi mâţişori: taninuri, acizi, vitamina C, flavone, ulei volatil, substanţe minerale şi o substanţă specifică – hidrojuglona.

Întrebuinţări. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante, astringente, hipoglicemiante (micşorează cantitatea de glucoza din sânge), antiinflamatoare, precum şi efecte uşor hipotensive şi antialergice. Aceste preparate sunt, de asemenea, un agent antidiareic şi se utilizează şi ca antiseptic intestinal. Prin urmare, preparatele de frunze şi coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Preparatele de nuc au efecte benefice şi în funcţionarea ficatului. Contribuie, de asemenea, la curăţirea sângelui şi la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi reduc, sau chiar elimină, transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale, diaree, diabet zaharat, enterite acute, leucoree, scrofuloză, rahitism; b) aplicaţii externe – furunculoză, afecţiuni oculare, tenuri grase, eczeme, ulceraţii.
Din frunze de nuc se poate prepara şi o alifie, eficientă în vindecarea rănilor. Produsele pe bază de nuc se folosesc şi în cosmetică, pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) şi pentru revigorarea părului. De asemenea, din frunze de nuc, prin macerare şi în amestec cu vin roşu, se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: