In anul 2000, la alegerile generale, PNTCD – partidul lui Corneliu Coposu – a fost spulberat de pe scena politica, ratand intrarea in parlament. De atunci, nu si-a mai revenit. Cum imi spunea, la un pahar cu vin, Aurel Vlaicu – pe atunci inca director general al protoculului de stat: „Raul, tu trebuie sa intelegi, asta nu e doar sfarsitul unei perioade, asta e sfarsitul sfarsitului”.
Multi sunt cei care au facut analize si au gasit diverse cauze ale prabusirii acestui partid, care a avut, datorita lui Coposu, un capital urias de simpatie si incredere. Ma incumet si eu sa adaug acestor analize un punct de vedere: o cauza a prabusirii PNTCD a fost lipsa din partid a oamenilor pragmatici. Eu unul, am cunoscut toata floarea taranismului din acele vremuri. Nu sunt un tip foarte pragmatic, dar ceea ce am vazut la liderii taranisti mi s-a parut ca intrece orice inchipuire: morga, suficienta, infatuare, inadecvare la prezent, incapacitate de dialog, viziune aeriana, orgolii. Nu stiu cum se face, dar partidul era plin de oameni care vorbeau plini de emfaza despre tot felul de aiureli, dand senzatia ca nu realizeaza ce se intampla in jurul lor. Din acest motiv, la un moment dat, un grup de oameni pragmatici a incercat sa preia conducerea – e vorba de Norica Nicolai, Vlad Rosca si alti cativa, reuniti in asa numitul „Grup de la Brasov”. Au fost imediat anihilati, drept pentru care pana la urma si-au gasit locuri prin alte partide.
Am in fata un exemplu de discurs fantasmagoric, apartinand unui taranist al anilor 90. N-o sa-i dau numele, a murit intre timp si nici nu a fost vreun lider important. Dar publica in foaia cu titlul incredibil „Revista de matematica a Tineretului Universitar National Taranesc Crestin Democrat”. Priviti:
ASUPRA UNOR ÎNTREBĂRI
(pe marginea articolului „Matematica şi noi” de N. P. apărut în nr. 1 al revistei noastre)
„Matematica şi noi” a trezit, se pare, interesul cititorilor, unii dintre ei adresându-ne o serie de întrebări. Vom „răspunde”, deci, unora dintre acestea, fără ca rândurile ce vor urma întrebărilor puse, să constituie propriu-zis răspunsuri, sau ca ele să fie scrise în intenţia de a transmite „adevăruri “ cititorilor. Aceasta deoarece Adevărul, singurul care Există, se propagă de la sine, în mod subtil şi fără ajutorul cuvintelor. Reflectarea Sa se manifestă prin ceea ce vedem sau credem că vedem, Lumina constituind de fapt o imagine, într-o oglindă a Adevărului. La fel, activităţile oamenilor, deşi iluzorii, sunt o reflectare a Adevărului iar dacă par uneori inutile sau dăunătoare ele sunt totuşi o manifestare a necesităţii, una din caracteristicile Adevărului şi de aceea ele par reale. Ele au o realitate subiectivă prin care se poate ajunge în mod necesar, la Adevăr, care s-ar mai putea numi şi Fericire. Oare nu toţi oamenii caută Fericirea?
Întrebări şi răspunsuri
1. Întrebare. La creaţia lumii s-a avut în vedere un „model matematic” apriori sau acest model se impune cercetătorului din cauza finitudinii lui în raport cu Infinitul creator, faţă de care el este numai o parte? Deci, Matematica apare numai ca metodă din cauza ignoranţei cercetătorului vis-a-vis de faptul că el se consideră diferit de Creator, sau este o metodă a Creatorului Însuşi?
Răspuns. Fiecare dintre noi crează lumea, prin metoda sa proprie de creaţie. Mai precis, lumea se crează continuu, simultan cu legile care o crează şi o guvernează. Creatorul afirmă: „L-am făcut pe Om după chipul Meu şi Asemenea Mie”. Atunci Matematica apare ca un instrument de lucru al Creatorului dar şi un instrument de lucru al Cercetătorului.
2. Întrebare.Matematica este în afara Omului sau este înscrisă în natura lui proprie şi el o redescoperă la timpul potrivit ca necesitate a evoluţiei sale intrinseci?
Răspuns. Înţelepţii afirmă că Universul este o iluzie. Descrierea Universului sau a unor părţi ale sale cum ar fi lumea, planetele, speciile de vieţuitoare, etc. are drept unic scop de a pune în evidenţă Existenţa Creatorului. Caracteristica principală a Sa este Iubirea, iar Creaţia este o consecinţă a Iubirii. Metoda sa „de lucru” este principiul Armoniei. Acest principiu poate fi cunoscut prin contemplare. Una din căile, aparent distincte, ale manifestării contemplării, este Matematica, ea fiind deci, inerentă Existenţei. Înţelepţii mai spun că „Omul este Existenţa plus individualitatea”. Rezultă deci că Matematica este înscrisă în natura Intimă a Omului şi într-adevăr ea se manifestă „la timpul potrivit”. Mai putem observa că limbajul Matematicii este comun tuturor oamenilor, aceasta fiind o dovadă nu doar a egalităţii lor subiacente, ci chiar a Identităţii lor.
3. Întrebare. Toate geniile matematicii modeme ca Pitagora, Newton, Euler, Gauss, Riemann, etc, au fost pătrunse de un adânc sentiment al credinţei într-un Creator din afara şi dinăuntrul lor. Ei au fost „arşi” de Lumina Armoniei Universului manifestată prin numere. Astfel Pitagora spunea: „Numărul guvernează Universul”. Gauss spunea: „Matematica este regina Ştiinţelor, iar Aritmetica este regina Matematicii”. De ce numărul este acela care a fost considerat ca fiind Temelia construcţiei Armoniei universale? Şi de ce a aceste genii nu considerau că ei inventeaza ceva nou (aşa cum fac lucrătorii moderni în domeniul ştiinţelor), ci ei considerau cu smerenie că descopereau legile (sau o aproximare a lor) deja utilizate de creator, în marele său Joc al manifestării?
Răspuns. Pentru a încerca să comentăm asupra acestei întrebări, să ne reamintim că omul are o natură duală el fiind existenţă plus individualitate, concepte care de fapt nu sunt separate. Le-am putea concepe prin analogia cu un obiect şi umbra sa, iar obiectul este „văzut” prin umbra (imaginea) sa. Există un stadiu al evoluţiei Omului, când Existenţa se manifestă intens. Atunci individualitatea, care de fapt este veşnică, se manifestă ca Existenţa însăşi, sub forma de conştiinţă. Atunci, Lumea apare ca Voinţă, iar Voinţa ca o manifestare a Iubirii. Atunci, „vede” legi ale Universului „curgând” în mod spontan, natural, de la sine. Atunci, cercetătorul are posibilitatea, uneori chiar obligaţia de a le face cunoscute. Dar pentru a ajunge acolo, Suferinţa şi Smerenia sunt sine-qua-non.
Oare nu orice matematician remarcă faptul că toate „obiectele matematice” provin din numere? Oare nu toate numerele provin din unul singur: numărul Unu? Afirmaţia că „numărul e temelia construcţiei Armoniei universale” poate fi interpretată ca o figură de stil dar şi ca o realitate intrinsecă a Existenţei. Este de preferat să se ajungă la Contemplarea Pură, decât să se încerce speculaţii pe marginea unor afirmaţii. Atunci, totul va deveni clar.
Atat de clar a devenit totul, incat astazi PNTCD nu mai exista.
totusipovestile 