Legendele Olimpului (56)

     Pigmalion
      Si vieţuia, se spune, într‑un oraş din Cipru, pe vremuri, un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni, din marmură şi fildeş, din piatră sau din lemn. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. Avea o casă mare, grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Dar el trăia sihastru, cu câţiva sclavi ai săi, căci nu avea soţie. Nici nu voia să aibă, deşi, trecând pe uliţi, îi aruncau ocheade copilele din Cipru, iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri.
Dar Pigmalion, căci astfel se numea artistul, nu da nici un răspuns. Şi rămânea tot rece, tot singur, în tristeţe.

           Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri, rămase din trecut, erau tot mai uitate. Fetele, altădată harnice, iubitoare de casă şi modeste, căutau acum ospeţe cam nelalocul lor, şi straie deşucheate, şi danturi zgomotoase. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Graţia se pierduse. În schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă, vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine.
Purtările acestea îl mâhneau pe artist, şi visurile sale despre o fiinţă pură, gingaşă, devotată, pe care s‑o îndrăgească şi care să‑i rămână soţie toată viaţa, se spulberau pe rând.
         Ca să‑şi aline dorul de‑o astfel de copilă, artistul se închise la el în atelier şi, luând în mână dalta, se‑apucă să cioplească, din fildeş, o fecioară, aşa cum şi‑o visase.
Veneau la uşă prieteni, artişti tot ca şi dânsul, şi‑l întrebau:
— Ce tot faci, Pigmalion, mereu închis în casă?…
— Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător, le răspundea artistul.
Şi nu deschidea uşa. Lucra fără‑ncetare, făcând din noapte zi.
Sfârşind apoi cu munca, el însuşi, Pigmalion, a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Căci statuia aceea înfăţişa chiar fata pe care şi‑o dorise, însă mult mai frumoasă decât în visul său. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Gura‑i părea o floare, zâmbind în zori de zi sub raza purpurie, şi corpul de zăpadă, ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite, cum nu se mai văzuse.
Pigmalion alergă şi‑i cumpără veşminte. Îi luă şi giuvaere. Aduse din grădină flori roşii, îmbălsămate, şi‑i aşternu covoare şi perne peste tot.
Ba‑i dete chiar şi‑un nume copilei ce‑o crease cu mâna lui, spunându‑i frumoasa Galateea.
Şi nu mai era singur. Era cu Galateea. Ei îi spunea acuma tot ce gândea, şi fata îi surâdea sfios, cu gura tăiată fin în fildeş, de parcă‑l pricepea. Iar când lucra, artistul o întreba mereu:
— Tu ce spui, Galateea? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu?
Lui îi părea că fata‑i răspunde:
— Da, iubite…
Şi, ascultând răspunsul, artistul se‑ncorda. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche… Dragostea‑i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii.
Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră, în fildeş sau în lemn, neîntrecutul sculptor…
         Venise primăvara. Iezii săreau zburdalnici. Pe câmpuri, viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.
Oamenii începeau să strângă‑n coşuri mere şi rodii şi naramze, căci se‑apropia serbarea zeiţei Afrodita. Iar fetele, gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie, împleteau, în ghirlande, crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone.
Tobele băteau tare, asurzitor, şi flautul se pornise să sune tânguios, chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru.
Şi iată‑l! – în mulţime, întâia oară iese şi‑artistul Pigmalion. Se‑ndreaptă spre altarul de marmură‑al zeiţei. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.
— Zeiţă! zice el. Tu‑ntruchipezi iubirea, puterea suverană ce face să‑ncolţească, şi dintr‑o piatră, viaţa. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Azvârle‑i o scânteie, şi eu i‑o voi aprinde, să ardă‑n vâlvătăi…
Îşi spuse rugămintea. Se‑ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Se‑nghesuie‑n mulţime, cuprins de‑o presimţire. Începe să alerge.
Sosind, trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui.
Acolo‑i Galateea. Se află tot pe soclu, la fel de nemişcată. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre‑altarul Afroditei.
Dar el o ia în braţe. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece, şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire:
— Tu ai să‑mi fii soţie, îi spune Galateei. Niciuna nu‑i ca tine de castă şi gingaşă. Eu te‑am purtat în suflet şi te‑am creat din fildeş.
În timp ce‑i spune astfel, cuprins de‑nflăcărare, deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Cosiţele‑s de aur şi ochii de cicoare, surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr, şi ea‑i cuprinde gâtul:
— Mult am dormit, iubite!…
Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele‑amândouă şi strigă cu putere:
— Trăieşte Galateea!… Îţi mulţumesc, zeiţo!… Îţi mulţumesc, iubire…
Pe urmă, se‑nţelege, s‑a prăznuit şi nunta, la care‑au fost poftite mulţimile din Cipru.
A fost o nuntă mare… Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării, toţi sculptorii  Eladei, poeţii, muzicanţii.
A fost şi Afrodita, cu feciorul său Eros. Chiar au danţat la nuntă…
A fost o veselie cum nu se poate spune…
Aşa zice legenda.
Şi‑au trăit împreună ani lungi, zile ferice. Cât? Nu mai ştie nimeni.
I‑a ocrotit zeiţa, frumoasa Afrodita. I‑a ocrotit iubirea, ce şi‑o păstrau cu grijă.

Feciorul Galateei a fost regele Pafos, ce‑a stăpânit în Cipru. El a clădit oraşul ce poartă‑acelaşi nume, şi‑unde se află templul frumoasei Afrodita. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Artiştii, dup‑aceea, au slăvit pe‑Afrodita, iubirea creatoare, în cânt, în danţ, şi‑n piatră… Iubirea ce‑i cântată şi astăzi de poeţi…
Repovestire de Alexandru Mitru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: