Aventurile lui Tom Sawyer (15)

Peste câteva minute, Tom străbătea apa mică a bancului de nisip, trecând spre ţărmul statului Illinois. Înainte ca apa să-i ajungă până la mijloc, făcuse jumătate de distanţă. De aci încolo curentul nu-i mai îngăduia mersul în picioare; se avântă în înot voinicesc, spre a străbate şi suta de metri rămasă. Înota pieziş în susul apei, dar curentul îl trăgea la vale mai tare decât se aşteptase. Ajunse în cele din urmă la mal şi apoi pluti, până găsi un vad, unde ieşi din apă. Duse mâna la buzunarul hainei, se încredinţă că bucata de coajă de sicomor scăpase cu bine, apoi, cu hainele şiroind de apă, o luă prin pădure, de-a lungul malului. Puţin înainte de ora zece, ieşi într-un luminiş, în dreptul târgului, şi văzu vaporaşul odihnind în umbra pomilor şi a malului înalt. Sub stelele scânteietoare liniştea era deplină. Coborî de-a buşilea malul, cu ochii în patru, se lăsă binişor în apă şi, din trei, patru zvâcnituri de înot, ajunse la bărcuţa „de serviciu” de la pupa vasului. Se ascunse sub băncuţa vâslaşului şi aşteptă, gâfâind.

Curând clopoţelul dogit sună semnalul şi un glas dădu ordinul de pornire. Un minut-două mai târziu, botul bărcii se înălţă până la pupa vaporului. Călătoria începuse. Tom se bucura de norocul lui, căci ştia că era ultima cursă a vaporaşului în seara aceea. După vreo cincisprezece minute, care i se părură un veac, zbaturile se opriră. Tom se strecură peste bord şi înotă spre mal prin întuneric, ieşind la uscat cu vreo treizeci de metri mai jos, unde era ferit de primejdia întâlnirii cu niscaiva hoinari. Străbătu în goană nişte drumeaguri neumblate şi în curând ajunse lângă gardul din dos al mătuşă-sii. Îl sări, se apropie de pridvor şi privi pe fereastra iatacului, unde ardea o lumină. Văzu pe mătuşa Polly, pe Sid şi pe Mary, şi pe mama lui Joe Harper. Stăteau de vorbă, strânşi laolaltă, de partea cealaltă a patului. Patul era lângă uşă. Tom se duse până la uşă şi ridică binişor ivărul, apoi împinse uşurel. Uşa se crăpă puţin, el o mai împinse cu băgare de seamă, tresărind la fiecare scârţâit. Când socoti că poate să se strecoare de-a buşilea, vârî întâi capul şi porni cu prudenţă.
  Da’ de ce-o fi pâlpâind aşa lumânarea? spuse mătuşa Polly.
Tom se grăbi.
  Mi se pare că s-a deschis uşa. Da, fireşte că s-a deschis! Of, fel de fel de lucruri ciudate se întâmplă de la o vreme. Nu se mai termină! Hai, du-te şi închide-o, Sid.
Tom dispăru sub pat tocmai la vreme. Rămase locului până i se potoli răsuflarea, apoi se târî mai aproape de mătuşă-sa; mai-mai să-i atingă piciorul.
     Şi cum spuneam, zicea tuşa Polly, nu era rău, doar poznaş cum nu se mai află, zăpăcit şi neastâmpărat din cale-afară, atât păcat avea. Da’ el nu-şi da seama ce făcea, mititelul; era ca un mânz. Nu voia să facă rău, avea inima bună ca pâinea caldă… şi începu să plângă.
   Aşa şi cu Joe al meu; se ţinea numa’ de drăcii şi de pozne, da’ n-avea răutate-n el nici cât negru sub unghie. Era bun la inimă şi iubitor cum nu se mai poate… Of, să mă ierte Dumnezeu. Când mă gândesc că am fost în stare să-l bat pentru pârdalnica aia de smântână…şi ce crezi, o lepădasem chiar eu, cu mâna mea, că se acrise, şi-acu’ n-am să-l mai văd cât oi trai; of, of, of, băieţaşul mamei, băieţaş, oropsit şi necăjit!
Şi mama lui Joe plângea cu sughiţuri, de credeai că i se frânge inima.
  Poate lui Tom îi e mai bine acolo unde se află, spuse Sid, dar dacă era şi el mai aşezat…
  Sid! (Tom simţea văpaia din privirea bătrânei, deşi n-o vedea). O vorbă să nu mai rosteşti împotriva lui Tom al meu, acu’ când nu mai e printre noi! Are Dumnezeu grijă de el, nu te sinchisi tu, musiu! Vai, doamnă Harper, nu ştiu cum o să mă împac cu gândul că l-am pierdut, nu ştiu cum o să mă împac! Atât de drag mi-era să-l văd, cu toate că mă chinuia adesea de credeam că-mi scoate sufletul, nemernica de mine!
Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat! Da’ tare-i greu, of, greu mai e! Uite, nu mai departe ca sâmbăta trecută, Joe al meu ce crezi c-a făcut? Mi-a zvârlit o pocnitoare drept în faţă, şi eu l-am bătut de l-am spetit. Să fi ştiut atunci ce curând… of, de l-aş mai vedea o dată făcând aşa, l-aş strânge în braţe şi l-aş binecuvânta.
            -Da, da, da, ştiu ce e-n sufletul dumitale, doamnă Harper. Ştiu prea bine. Uite şi eu… ieri – ieri pe la amiază – Tom al meu s-a apucat şi i-a turnat pe gât motanului „Moartea durerilor”; biata lighioană, am crezut că dărâmă casa. Şi păcătoasa de mine, Dumnezeu să mă ierte, l-am ciocănit în cap cu degetarul. Ah, băieţaşul mamei, cum s-a prăpădit el! Eeh, acuma, mititelul, a scăpat de toate supărările. Şi cu cele din urmă vorbe pe care le-am auzit din gura lui m-a mustrat…
Amintirea aceasta era de neîndurat pentru biata bătrână, aşa că începu să bocească. Tom începu să smiorcăie şi el, cuprins de o milă de sine mai mare decât a tuturora. O auzea pe Mary plângând şi rostind din când în când câte o vorbă bună despre el. Începuse să aibă despre sine însuşi o părere mai aleasă ca până acum. Pe de altă parte, era atât de mişcat de mâhnirea mătuşii, încât îi dădea ghes inima s-o zbughească de sub pat şi s-o bucure la culme (felul spectaculos în care s-ar fi desfăşurat scena îl ispitea grozav). Rezistă însă şi rămase locului liniştit, ascultând mai departe. Din frânturi şi aluzii înţelese că mai întâi s-a crezut că băieţii se înecaseră la scăldat, apoi se descoperise lipsa micii plute. După aceea veniseră nişte băieţi şi povestiseră cum dispăruţii au vestit că „în curând va auzi târgul ceva”. Cei cu scaun la cap însăilaseră una cu alta şi rămăseseră încredinţaţi că băieţii au plecat cu pluta şi că aveau să iasă la iveală mai la vale, în târgul următor. Dar către amiază, pluta fusese găsită împotmolită în mal, la vreo opt kilometri mai la vale de târguşor, şi atunci se spulberară toate nădejdile. Trebuie să se fi înecat, îşi ziceau oamenii, altminteri i-ar fi mânat foamea spre casă la lăsarea nopţii, dacă nu şi mai înainte. Căutaseră în zadar cadavrele, fiindcă desigur băieţii se înecaseră hăt-departe, pe la mijlocul apei; altfel, buni înotători cum erau, ar fi izbutit ei să ajungă la mal.
Acum era miercuri seara. Dacă până duminică nu li se găseau trupurile, înseamnă că orice nădejde era pierdută şi în acea dimineaţă avea să se facă slujba de îngropăciune. Tom se cutremură.
Doamna Harper îşi luă rămas bun cu un ultim sughiţ de plâns şi dădu să plece. Dar, mânate de acelaşi imbold, cele două femei deznădăjduite se aruncară una în braţele celeilalte şi traseră împreună un plâns zdravăn, care le mai mângâie, apoi se despărţiră. Mătuşa Polly se arătă cu mult mai drăgăstoasă decât îi era obiceiul, când le ură copiilor noapte bună. Sid vărsă şi el câteva lacrimi, iar Mary ieşi din odaie hohotind din toată inima.
După aceea, mătuşa Polly îngenunche şi se rugă pentru Tom. Se ruga atât de duios, cu atâta înfocare şi cu atâta nespusă dragoste în vorbele şi în glasul ei bătrân şi tremurat, încât băiatului îi curgeau lacrimile şiroi pe obraz cu mult înainte ca ea să fi terminat.
După ce mătuşa se culcă, rămase multă vreme aşa, nemişcat. Din când în când mătuşa Polly scotea câte un oftat jalnic şi se tot zvârcolea în pat, sucindu-se mereu, când pe-o parte, când pe alta. Dar în cele din urmă se linişti—doar prin somn mai gemea câte puţin. Atunci băiatul se furişă de sub pat, se ridică binişor până la căpătâiul bătrânei şi, umbrind cu mâna flacăra lumânării, stătu nemişcat şi o privi îndelung. I se rupea inima de milă. Scoase din buzunar sulul de coajă de sicomor şi-l aşeză lângă lumânare. Dar deodată îi veni în gând ceva; şovăi chibzuind. Când găsi o soluţie mulţumitoare, faţa i se lumină. Vârî repede coaja de sicomor în buzunar, se aplecă, sărută buzele veştede, apoi se îndreptă tiptil spre uşă şi o închise cu grijă în urma lui.
Luă iar drumul spre debarcader, unde nu găsi ţipenie de om, şi păşi cutezător pe puntea vasului, ştiind că nu era nimeni acolo afară de un paznic, care totdeauna se culca pe-o ureche şi dormea buştean. Dezlegă barca de la pupă, se strecură în ea şi în curând mânuia cu luare-aminte lopeţile, îndreptându-se în susul apei. Când ajunse la vreun kilometru şi jumătate mai sus de târg, o luă pieziş, vâslind vârtos. Acostă cu îndemânare pe malul celălalt. Asta era o treabă obişnuită pentru el. Se simţea ispitit să captureze barca, spunându-şi că ar putea fi socotită navă şi deci pradă legitimă pentru un pirat, dar ştia că va fi căutată cu de-amănuntul şi că ar fi fost descoperită. Sări aşadar pe mal şi intră în pădure. Se întinse pe iarbă şi se odihni o bună bucată de vreme, străduindu-se să rămână treaz, apoi luă cu luare-aminte drumul înapoi spre sălaş. Noaptea era pe sfârşite. Până să ajungă în dreptul bancului de nisip, se luminase de-a binelea. Tom mai făcu un popas până ce soarele se înălţă bine pe cer, învăluind marele fluviu în strălucirea-i aurie, apoi se aruncă în apă. Peste puţin se opri în pragul taberei cu trupul şiroind de apă şi îl auzi pe Joe spunând:
Nu, Huck, Tom nu e din ăia, pun mâna-n foc pentru el.O să vină negreşit înapoi. Nu dezertează el. Ştie foarte bine c-aşa ceva ar fi ruşinos pentru un pirat. Tom e prea mândru ca să facă una ca asta. Să ştii că pune ceva la cale. Mă întreb şi eu ce-o fi.
  Bine, da’ lucrurile în tot cazu’ sunt ale noastre, nu?
Aşa aş zice, Huck, da’ încă nu e sigur. Răvaşul spune că sunt ale noastre dacă nu se-ntoarce până la gustarea de dimineaţă.
   Şi iată că s-a-ntors! exclamă Tom, cu un frumos efect dramatic, păşind cu măreţie în tabără.
În curând fu gata o gustare împărătească, alcătuită din slănină cu peşte, şi pe când înfulecau de zor, Tom îşi povestea cu de-amănuntul isprăvile (înfrumuseţându-le). Când povestea se termină, toţi se simţeau viteji, nişte viteji înfumuraţi şi lăudăroşi! Mai apoi Tom se piti undeva la umbră, să mai tragă un pui de somn până către amiază, în timp ce piraţii ceilalţi să pregăteau să pescuiască şi să facă noi explorări în insulă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: