Legendele Olimpului (54)

      Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii, întruna, mai departe.
Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea, frumuseţea şi viaţa, era zeiţa Afrodita. Şi nimfele‑i cântau:

— În faţa ta, zeiţă, se depărtează norii şi vânturile fug. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate, cerul se‑nseninează, se umple de lumină, şi mii de păsărele, ce împânzesc văzduhul, mărturisesc prin cântec puterea‑ţi nesfîrşită. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară, Zefirul, pân‑atuncea ascuns şi amorţit, îşi reînsufleţeşte fecunda adiere… Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. În mare şi în munte, în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări, şi‑n iarba din livadă, tu vrăjeşti orice inimi, orice vieţuitoare. Le dăruieşti iubirea, năvalnica dorinţă de‑a se‑nmulţi mereu…
Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde‑n inimi, făcând să încolţească într‑însele iubirea, căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.
Puţini zei sunt aceia ce pot să‑i stea‑mpotrivă. Doar Hestia, Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Ba, chiar şi despre ele legendele spuneau că‑n mare, mare taină, aproape fiecare avea un dor anume.
Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul care zăcea acum pe Elbrus, greu ferecat în lanţuri. Zeiţa vânătoarei, Artemis, era să se mărite c‑un uriaş, Orion. Iar Hestia, pesemne, o fi avut şi ea vreo taină.
Chiar Zeus… cât e Zeus de mare şi puternic… cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger… şi totuşi, Afrodita i‑a tulburat simţirea. L‑a făcut şi pe dânsul, stăpân atotputernic, să‑şi părăsească tronul şi, ameţit s‑alerge din Olimp, preschimbat în taur, vultur, cuc sau alte animale, de‑a râs o lume‑ntreagă.
      Ei bine, pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi, ca să se răzbune, să poată şi el râde de slăbiciunea ei, i‑a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de‑un simplu muritor.
Zeiţa, după voia cerescului său tată, a îndrăgit pe‑un tânăr ce se chema Anhise. Din dragostea aceasta s‑ar fi născut Enea. Şi‑acest voinic, Enea, c‑o mână de viteji, va‑ntemeia cetatea cu nume mare: Roma.
În acest chip, romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita. Dar, după cât se pare, ea nu se bucura de înrudirea asta. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise, un simplu muritor.
— Din vina ta, îi spunea ea troianului Anhise, eu îndur umilinţe. Căci zeii se temeau, mai înainte vreme, de ce puneam la cale. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi, pentru că, rând pe rând, eu îi unisem pe zei cu fete pământene. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s‑aduc aminte toate aceste lucruri, căci eu însumi greşit‑am, şi chiar mai mult ca ei. Simţirea mea zeiască a fost, la fel, târâtă de‑o oarbă rătăcire, şi nici n‑am îndrăznit să pomenesc de ea…
Zeiţa, căindu‑se de faptă, s‑a despărţit de tânăr, spunându‑i la plecare:
— De vei vorbi, vreodată, troianule Anhise, ori de te vei lăuda că eu ţi‑am fost nevastă, Zeus o să se‑nfurie şi te va fulgera!… El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!…
Şi, poruncind zeiţa să i se‑aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafir, purtat de porumbiţe, îl părăsi pe‑Anhise.
Plecă prin lumea largă, urmată de cortegii, de hore şi charite, şi de un copil, Eros.
Copilul se născuse din dragostea cu Ares, zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi‑n cine să lovească.
Săgeţile lui Eros erau de două feluri: unele făurite din aur, înmuiate cu vârfu‑n foc şi miere, iar altele de plumb, cu vârfurile negre, mânjite cu otravă.
Iar zeul, bun de joacă, la stăruinţa mamei, îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici.
Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi‑mprăştia iubirea: cu miere, fericită; cu fiere – în dureri, stropită mult cu lacrimi.
Ba, uneori, feciorul acesta zvăpăiat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Nici de părinţii lui.
Pe Zeus îl ţintise. Pe Ares, tot la fel. Şi chiar pe Afrodita…
Repovestire de Alexandru Mitru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: