Legendele Olimpului (39)


Palas Atena

         Aezii de‑altădată spuneau că într‑o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă‑ntre toţi zeii.
Acest prilej de ceartă s‑ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii.
Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se‑aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici.
S‑au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s‑aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena.

         Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi‑a lovit într‑o piatră.

În locul unde zeul mărilor şi‑al furtunii înfipsese tridentul, stânca s‑a despicat şi s‑a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul.
Calul, această fiinţă pe care‑o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă‑n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita‑n pietre, ori sălta, plin de furie, şi‑şi rotea ochii‑n frunte, arzători ca tăciunii.
A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi‑a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate‑n spume, la fel cu apa mării.
Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel:
— Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops: calul, pentru războaie şi apa, s‑o colinde… Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri… şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri… sporindu‑şi bogăţia… Tu ce le dai, Atena, fecioară‑nfumurată ?…
          Atena a‑ntins mâna, fără nici un cuvânt, spre calul cel sălbatic, ce tropotea furios şi sforăia spre zare, ca vânturile mării, când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi‑nalţă munţi de valuri, urlând înverşunate.
Calul, ca prins de vrajă, a‑ncetat nechezatul. S‑a apropiat de‑Atena. Ea i‑a netezit coama şi i‑a prins, pe grumaz, un căpăstru de piele.
Calul, ce‑l dăruise Poseidon pentru luptă, era domesticit. Puteau să‑l folosească oamenii şi la muncă, nu numai la războaie.
Apoi şi‑a‑ndreptat lancea cu vârful spre pământ.
Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul, a ieşit un vlăstar, care a crescut iute, făcându‑se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Şi, printre frunze, pomul avea fructe verzui, ca nişte nestemate topite în lumină.
Copacul plin de fructe rotunde, aromate, pe care‑l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops, a fost numit „măslin”.
— Acesta‑mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!… a zis Atena. Unu‑i dă bogăţia, prin aventuri pe mare, prin lupte şi măceluri, aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares, iar altul v‑o aduce prin roade dobândite din muncă‑n timp de pace.
Cecrops şi‑a strâns supuşii. Şi i‑a pus să aleagă: „Ce soartă vor să aibă? Şi cum doresc să fie? Navigatori, războinici? Sau doar agricultori, meşteşugari cu tihnă, plăsmuitori de artă şi buni neguţători?”
Bărbaţii, laolaltă, s‑au adunat în pripă. Cu ochii către mare, plini de nesaţ, au spus:
— Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru… Ne dăruieşte lupta, puterea, bogăţia. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. De mâine vom pleca!…
Dar spiţa femeiască se grămădise‑alături: soţii, copile, mame şi într‑un glas ziceau:
— Amar greşesc bărbaţii! Prea‑s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Noi nu‑i lăsăm să plece. Îi vrem mai bine‑acasă; îi vrem muncind în pace, şi nu pândiţi de moarte. Noi vrem să stea acasă… Noi o dorim de‑aceea pe‑Atena!… Da. Pe‑Atena…
Făcându‑se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân‑atuncea erau deopotrivă, în drepturi, bărbatul şi femeia – s‑a văzut că acelea ce o doreau pe‑Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii.
Şi regele, la rându‑i, a spus după dreptate:
— Femeile‑s cu una mai multe decât noi… Cetatea nou‑clădită se va chema Atena – cu numele zeiţei ce‑o să ne ocrotească.
          — Atena!… O, Atena!… Ce bună eşti, fecioară!… Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii‑or să rămână acasă, în cetate, şi‑ţi vom aprinde facle, şi‑ţi vom aduce jertfe! Prinoase‑ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine… strigau femei şi fete.
Repovestire de Alexandru Mitru


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: