Vaccinarea

Ieri, la scoala, copiii au fost vaccinati cu Priorix – rujeolic, urlian si rubeolic. Cu ocazia asta am invatat un cuvant nou: urlian (referitor la oreion). Conform nu stiu carei legi, parintii sunt obligati sa semneze intr-un tabel, fie ca sunt, fie ca nu sunt de acord cu vaccinarea. Eu as fi fost de acord din prima, insa, dupa ce m-am uitat pe internet si am vazut ca administrarea se poate face, la alegere, subcutanat sau intramuscular, am zis: stai asa! Ia sa vad eu cum are de gand doctorita sa ne intepe copiii. Asa ca am cerut date suplimentare. Cand am aflat ca se face subcutanat, mi-am dat acceptul. Altfel, as fi refuzat si m-as fi dus la medicul de familie.
Aversiunea, chiar frica mea fata de injectiile intramusculare e veche te tot. Prin clasa a cincea, cred, tot la scoala, am facut un vaccin in bratul stang, intramuscular. Era la cabinetul medical o doamna care se numea Balauru. Inclin sa cred ca dumneaei era asistenta care trebuia sa ne intepe. Am incercat eu sa ma fofilez, nu-i vorba, dar pana la urma m-au prins. Nu stiu cum s-au petrecut lucrurile, poate m-am zbatut, poate m-am incordat, poate ca a gresit ceva doamna Balauru, fapt e ca timp de trei zile dupa vaccinul ala aproape nu am mai putut sa misc mana. Durerile erau mari de tot, inca si azi imi mai aduc aminte cum imi dadeau lacrimile cand ma atingeam din neatentie de usa, ori de dulap.
In vremurile alea, se foloseau seringi care aduceau mai degraba a instrumente de tortura, asa ca nu mi se pare de mirare ca majoritatea copiilor erau speriati cand auzeau de vaccinuri. Eu, unul, ma infior si acum, doar uitandu-ma la acul ala ingrozitor. In plus, sistemul de a folosi acelasi ac pentru mai multi pacienti se practica adesea, dar pe atunci asta nu imi spunea nimic.
Astazi, lucrurile s-au schimbat, intr-adevar. Cu toate astea, cand aud de injectii intramusculare si ma gandesc ca Maria ar putea sa pateasca ce am patit eu, caut imediat o alta varianta. Mai cu seama ca ea, saraca, a trecut prin experienta unei serii de injectii, facute in fundulet. In 2006, cand avea numai patru ani, s-a procopsit cu stomatita aftoasa intr-o forma extrem de dura, asa ca nu am avut incotro si i-am facut antibiotic. Venea acasa o batrana asistenta pensionara, care isi facea datoria cu blandete. Dar Maria numai ce o vedea si incepea sa planga. Slava Domnului, am scapat de stomatita aftoasa si de atunci n-am mai avut astfel de probleme.
Asistenta apropiindu-se precum destinul
Liliana o oblojeste pe Maria dupa injectie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: